„Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; de aceea pe langă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i.” Aristotel
În 1970 a luat ființă școala care astăzi poarta numele de Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, titulatură ce exprimă omagiul adus marelui maestru vrâncean (n. 20 decembrie 1852, Focșani – d. 6 decembrie 1912, București) – arhitect, inginer, profesor și deputat român. În ciuda tinereții sale de numai 43 de ani de existență, unitatea noastră școlară a devenit un simbol reprezentativ al învățământului vrâncean, nu numai ca mărime, ci și ca prestigiu, având un rol important în formarea generațiilor care i-au trecut pragul, din rândul lor provenind numeroși specialiști.
Personalitatea i-o dau tinerii care-și pun în balanță propriul destin, dar și dascălii, oameni deosebiți care-i conduc prin labirintul cunoașterii cu dăruire și pasiune.
Bacalaureat 2026
Bacalaureat 2026 Calendarul examenului național de bacalaureat – 2026 Acte necesare pentru înscrierea la examenul național de bacalaureat – 2026
Graficul de desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal – Sesiunea iunie 2026
Sesiunea iunie 2026 Graficul de desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal – Nivel 3 Graficul de desfășurare a examenului de
Rezultate finale & interviu concurs informatician
Rezultate finale interviu – concurs informatician Rezultate finale concurs informatician
Rezultate finale concurs muncitor – după contestații
Rezultate finale concurs muncitor – după contestații
Rezultate proba practica & interviu
Rezultate proba practică informatician Rezultate interviu muncitor
Rezultate concursuri angajare
Rezultate concurs informatician Rezultate concurs muncitor
Rezultate concurs dosare
Rezultate dosare concurs informatician Rezultate dosare concurs muncitor
Anunț concurs post contractual – muncitor calificat
A. ) Colegiul Tehnic ’Ton Mincu” cu sediul în Focșani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 32, județul Vrancea, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual,
Anunț concurs post contractual – informatician
A. ) Colegiul Tehnic ’Ton Mincu” cu sediul în Focșani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 32, județul Vrancea, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual,
Anunț concurs post contractual
Colegiu] Tehnic ”Ion Mincu” cu sediul în Focșani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 32, județul Vrancea, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G.
